Dante acum şapte secole ştia mai bine decât oricine că geografia şi istoria, mitul şi viziunea poetică, etica şi fabulosul cresc împreună din acelaşi trunchi. Vă propun revizitarea unor locuri din peregrinările poetului prin Romagna. Acestui ţinut (cu graniţe atunci mai extinse cuprinzând şi Montefeltro) îi dedică nu doar numeroase terţine, dar şi afecţiune. Ravenna, capitala Romagnei, era considerată continuatoarea gloriei Romei, capitala Imperiului Roman de Răsărit (402-476). Dante refugiat ca exilat aici, după ce a trecut Apeninii, era în ţinuturile unor seniori războinici, Scarpetta Ordelaffi (primul care-l găzduieşte) sau clanul riminez Malatesta, rival familiei Da Polenta, principalul Mecena al poetului. Potentaţi care preţuiau arta (războiului), puterea, dar şi arta cuvintelor sau a culorilor, pe artistul adevărat. Guido da Polenta (Guido il Vecchio, 1250-1310), damnat pentru sfatul vinovat dat Papei Bonifaciu, cum apare în „Cântul al XXVII-lea” din Infernul, cum ne amintim, îl întreabă pe poet care-i soarta ţinutului său. Dante îi face un succint, dar dens, tablou istoric la zi. Iar în „Cântul al XIV-lea” din Purgatoriul sunt elogiate familii din vechea Romagna, cultivând virtuţile cavalereşti, cortesia şi iubirea, în contrast cu cele mai noi, aspru judecate pentru invidie şi lipsă de onestitate. La Ravenna, Dante a fost găzduit de puternica familie De Polenta, care conducea prin Guido Novello (1275-1333), el însuşi poet, oraşul de pe coasta Mării Adriatice. „Fiorentino di nascita, non di costume” („florentin prin naştere, nu prin obiceiuri”) se va caracteriza pe sine poetul într-o scrisoare faimoasă. Şi totuşi, pe romagnoli îi plasează în Infernul, îi ceartă într-un cânt din Purgatoriul, dar nu-i admite în Paradisul.

Am intrat şi eu într-o biserică anume, unde a intrat la 1300 Dante. Aşa cum spun exegeţii, printre care şi Giosuč Carducci, care-i dedică lui Dante şi bisericii romanice din secolul al VIII-lea un poem celebru (La chiesa di Polenta), aici s-a rugat marele exilat. Romanica bisericuţă din San Donato di Pieve di Polenta „chiesetta del mio canto” cum o numeşte, tandru, Carducci, este aproape de localitatea Bertinoro, evocată admirativ de Dante, pentru atmosfera sa de eroism cavaleresc şi amor curtenesc. Am văzut şi altceva, uimitor, acolo, o intrare a bisericii fusese blocată cu plante, cea prin care păşise Il Sommo Poeta. Nu i se cuvenea oricui să intre pe acolo. Plăci şi lapide cu versurile lui pot fi întâlnite prin majoritatea oraşelor italiene. În Romagna sunt numeroase, la Ravenna, unde e înmormântat poetul, lângă basilica San Francesco, dar şi la Cesena, Forlě, Faenza, Imola. În Romagna primitoare şi ocrotitoare şi-a conceput, conform unor exegeţi, marea sa operă, La Divina Commedia. Numele istorice, intrigile politice din Romagna, atmosfera sa tensionată de bătălii şi trădări nu sunt trecute cu vederea, dar locurile îl inspiră. Râul Montone, de pildă, curgând spre Forlě formează la San Benedetto in Alpe o cascadă, La Cascata dell Acquachetta – „ribomba la sovra San Benedetto”. Cascada, vestită de un zgomot ca de stup, îi inspiră în „Cântul al XVI-lea” din Infernul imaginea fluviului Flegeton. Nu mai spun de episodul cu nefericiţii Paolo de Malatesta şi Francesca da Rimini, din „Cântul al V-lea” al Infernului, o poveste auzită, spune un exeget, la focul căminelor la „Rocca dei Conti Guidi”… În jurul focurilor se deapănă şi se aud mai adesea întâmplări crude şi legende. E drept, nu doar la Castelul (Rocca) de lângă Forlě, peste tot în lume. În caravanseraiuri sau la un foc de tabără, poveştile au mare trecere, dar poetul aici, în Romagna, se pare că a ascultat relatarea unei iubiri ilicite. Mai mult, Francesca da Rimini e fiica lui Guido da Polenta I, Il Vecchio.

Poetul porneşte de la splendorile naturale din Romagna – râurile, grotele carstice, numite „Castrum inferi” ori Onfero, de pe râul Conca, pinii şi plajele Ravennei, pentru a aproxima supranaturalul. Are curajul estetic modern de a descrie Paradisul terestru cu elemente culese tot din imediat „sul lito di Chiassi”, adică în apropierea Ravennei, pe unde probabil se plimba. Chiassi-Classe este portul de odinioară unde ancora flota, azi aici e o localitate celebră prin bazilica Sant Apollinare in Classe, aproape de Ravenna. Tânăr am ajuns şi eu acolo. Pe plaja Ravennei, printre dunele cu nisip fin, auzind freamătul scirocco-ului („dezlegat de Eol” – cum spune Dante) în ramurile din pinetta, te poţi crede cu adevărat într-un Paradis terestru… Dante construieşte un locus amoenus urmând tradiţia antică în acest „Cânt al XXVIII-lea” al Purgatoriului, dar îl infuzează cu elemente concrete, senzaţii evident experimentate... Un paradis terestru care poate concura cu zona lacurilor din nordul italian, cu Lago Garda, să zicem, lac pe care Ezra Pound îl lăuda în scrisorile lui către James Joyce, invitându-l pe prozator la Sirmione. Aproape toate locurile văzute de Dante devin puncte de pornire, transfigurate, dar şi încastrate în concreteţea lor, în marea sa Operă.